Strigătul unui șofer la protestul de la ANTA: ”Investiții de 600.000 de euro și nu mai putem plăti creditele”

Unul dintre șoferii prezenți la protestul organizat de APOTA în fața Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) a lansat un mesaj indignat, acuzând autoritățile că nu aplică legea în cazul unor operatori care ar activa ilegal de luni de zile. Bărbatul susține că există o hotărâre încă din 16 decembrie care nu ar fi fost pusă în aplicare. El acuză ANTA că, deși ar transmite răspunsuri și documente oficiale, în realitate ar permite continuarea activității unor transportatori care nu respectă regulile.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/indignat.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

„Noi am venit, administratorii și șoferii, să facem dreptate. Este o hotărâre din 16 decembrie care nu se execută. ANTA trebuie să dea răspunsuri, dar ne trimit acte, iar în teren totul rămâne la fel – ei activează”, a declarat șoferul.

Potrivit acestuia, anumite microbuze ar efectua curse suplimentare neautorizate, inclusiv din alte raioane spre Bălți, îmbarcând pasageri din locuri neamenajate.

„Vin și fac curse adăugătoare, pe trotuar. Noi nu ne putem încărca la oră, iar ei fac curse la Bălți fără probleme. Au fost și accidente rutiere cu aceste mașini. Eu am cursă la 6:15, el are la 5:40, dar o scoate special tot la 6:15 și duce oamenii în eroare”, a explicat bărbatul.

Acesta a vorbit și despre impactul financiar al situației, menționând investiții considerabile făcute în activitatea de transport.

„Am investiții de 600.000 de euro într-un an, prin acte. Sunt credite care pot fi verificate. Nu vom putea să le plătim dacă situația continuă așa”, a spus șoferul, adăugând că documentele ar putea fi prezentate autorităților pentru a demonstra pierderile.

Protestatarul susține că activitatea ilegală ar dura de luni de zile și că, în timp ce un șofer autorizat poate fi amendat pentru o abatere minoră, alți operatori ar transporta zilnic sute de pasageri fără a fi sancționați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că un protest a avut loc azi, 12 februarie, în fața sediului Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), unde transportatorii afiliați Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) au acuzat instituția de inacțiune și tolerarea curselor ilegale de pasageri.

 

Articolul Strigătul unui șofer la protestul de la ANTA: ”Investiții de 600.000 de euro și nu mai putem plăti creditele” apare prima dată în Realitatea.md.