Peste 11 500 de persoane au fost instruite de IGSU pentru prevenirea riscurilor în sezonul rece

În perioada 5–11 februarie 2026, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au desfășurat o serie de activități de informare și instruire în domeniul securității vieții, cu scopul consolidării cunoștințelor populației privind comportamentul corect în situații de urgență.

Peste 11 500 de persoane din întreaga țară au participat la aceste instruiri și au primit recomandări practice pentru prevenirea incidentelor și reducerea riscurilor.

Un accent deosebit a fost pus pe instruirea elevilor și a cadrelor didactice. Salvatorii au organizat activități educative în 19 instituții de învățământ de diferite niveluri, unde au fost instruiți 1 301 copii și 143 de angajați ai instituțiilor. Participanții au fost familiarizați cu regulile de comportament în caz de cutremur, incendiu și alte situații excepționale, fiind implicați atât în exerciții practice, cât și în sesiuni teoretice.

În contextul sezonului rece, specialiștii au intensificat măsurile de prevenire în sectorul locativ. În localități din raioanele Glodeni, Dondușeni, Taraclia, UTA Găgăuzia, Cahul, Ungheni, Călărași, Criuleni, Briceni și Leova, salvatorii au vizitat 4 673 de gospodării. În cadrul acestor acțiuni, 10 119 persoane au fost instruite privind exploatarea corectă a sobelor și a aparatelor electrice de încălzire, precum și respectarea normelor de prevenire a incendiilor și intoxicațiilor cu produsele de ardere.

De asemenea, având în vedere pericolul prăbușirii sub gheața subțire a bazinelor acvatice, angajații IGSU au desfășurat activități de monitorizare și informare în preajma râurilor și lacurilor din țară. Pe durata unei săptămâni au fost monitorizate 253 de corpuri acvatice, iar 4 280 de persoane, dintre care 1 296 copii, au fost instruite cu privire la regulile de siguranță pe timp de iarnă.

Salvatorii au discutat inclusiv cu amatorii de pescuit la copcă, oferindu-le recomandări pentru evitarea incidentelor și pentru protejarea vieții.

Astfel de activități preventive vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind sporirea nivelului de siguranță și responsabilitate în rândul populației.