4,8 miliarde lei pentru vacanțe în străinătate în 2025. Veniturile agențiilor de turism au crescut

Agențiile de turism și tur-operatorii din Republica Moldova au înregistrat în anul 2025 venituri totale de 5,1 miliarde de lei, cu 11,2% mai mult decât în anul precedent, arată datele Biroului Național de Statistică.

Potrivit Bani.md. cea mai mare parte a veniturilor a fost generată de călătoriile moldovenilor în străinătate, care au adus 4,8 miliarde de lei, în creștere cu 10,9%. Turismul intern a contribuit cu 234,8 milioane de lei (+10,5%), iar vizitele străinilor în Republica Moldova au generat 86,9 milioane de lei, înregistrând cea mai mare creștere procentuală – 30,7%.

Pe parcursul anului trecut, peste 604 mii de turiști și excursioniști au beneficiat de serviciile agențiilor de turism, cu 8,7% mai mult față de 2024.

Dintre aceștia, 401,8 mii sunt persoane din Republica Moldova care au călătorit peste hotare (+1,2%), segment care a deținut cea mai mare pondere – 66,5% din total. Numărul străinilor care au vizitat țara prin intermediul agențiilor a ajuns la 90,5 mii (+33,8%), iar 111,8 mii de persoane au optat pentru călătorii organizate în interiorul Republicii Moldova (+22,5%).

În cazul vizitelor străinilor în țara noastră, majoritatea (95,1%) au fost excursioniști de o zi, veniți în special pentru odihnă, recreere și agrement. Cei mai mulți turiști au provenit din România (59,8% din total) și Italia (24,7%).

Călătoriile moldovenilor peste hotare au fost dominate aproape integral de vacanțele de odihnă și agrement (99,4%). Cele mai populare destinații au fost Turcia, Bulgaria, Egipt, România și Grecia. Durata medie a sejurului în străinătate s-a redus ușor, de la 6,4 zile în 2024 la 6,1 zile în 2025.

Și turismul în interiorul țării a înregistrat o creștere a numărului de participanți, însă durata medie de ședere s-a diminuat de la 11,4 la 9,6 zile. Deplasările interne au fost organizate preponderent de agențiile din municipiul Chișinău, urmate de cele din regiunile Centru și Sud. În total, în 2025 s-au înregistrat 2,7 milioane turiști-zile, cu evoluții mai accentuate pe segmentul vizitelor străinilor și al călătoriilor interne.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul 4,8 miliarde lei pentru vacanțe în străinătate în 2025. Veniturile agențiilor de turism au crescut apare prima dată în Realitatea.md.