Nu este întâmplătoare nicio dată așezată în calendarul creștin ortodox, așa că nici Moșii de Iarnă (Sâmbăta Morților), așezată în sâmbăta dinaintea Lăsatei Secului de Carne de dinaintea Postului Paștelui, nu e la întâmplare.
Și, deși fiecare sâmbătă e a morților, pentru că atunci S-a pogorât Hristos la iad ca să ia de acolo sufletele drepților (de ce sunt drepții în iad?, vă veți întreba, pentru că Dumnezeu nu se pogorâse încă în trup, în timpul vieții lor, prin urmare, nu-L cunoscuseră, iar viața fără Hristos este întuneric).
Doar împreună
Și încă o dată: de ce sâmbăta? Pentru că este o zic u profunde sensuri duhovnicești.
O dată, ziua „recoltei” celor buni din întuneric, a doua pentru că e deschisă mereu înspre ziua bucuriei Învierii Domnului, care este duminica.
A treia, pentru că moartea nu este capăt, moartea este odihnă în așteptarea Învierii, deci tot un fel de sâmbătă.
A patra, pentru că nimeni nu are acces la mântuire de unul singur, ci doar în comunitate, adică, în acest caz, doar rugându-ne pentru ceilalți ne putem accesa propria mântuire, adică Întâlnirea Întâlnirilor.
Pomenirea este un act de milostenie
Sâmbăta Morților este a celor vii și a celor adormiți deopotrivă, ca trup comun al bisericii coagulate în jurul lui Hristos.
Sâmbăta Morților este punctul de întâlnire al milosteniei cu pomenirea celor adormiți, care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși.
Sfinții Părinți spun că nicio o pomană nu e mai mare decât rugăciunea pentru celălalt și mai ales pentru cel ce ne face rău.
Rugăciunea încălzește sufletul celui adormit și, deopotrivă, pe cel al rugătorului, uniunea supremă dintre cele două lumi, care, de fapt, nu sunt despărțite, pentru că de asta și legănăm coliva între sus și jos, adică între cei de pe pământ și cei de sus, ca o legătură continuă, nestinsă, ca o lumânare care nu se stinge niciodată.
Cum se pomenesc sincigașii
Rugăciunea pentru celălalt înseamnă a-l prioritiza pe el și a te pune pe tine deoparte – un exercițiu al duhului, care mai temperează din ego și nu doar atât: este o bucurie, o întâlnire cosmică, o masă comună de bucatele alese ale spiritului, pentru că nu te poți bucura deplin de sărbătoarea Paștelui decât împreună cu celălalt.
Sâmbăta Morților este, deci, intrarea cu bucurie în nevoința postului, privit nu ca pe o performanță personală, ci ca pe o comuniune întru Hristos.
În această sâmbătă, de exemplu, sunt pomeniți și morții care nu pot fi pomeniți (sinucigașii) și încă și mai acătării sunt pomeniți cei ce au murit moarte năpraznică.
Să luăm aminte, însă, că sinucigașii nu sunt pomeniți nominal, ci printr-un fel de tertip: atunci când preotul spune „cu tot neamul lui cel adormit”, îi lasă lui Dumnezeu responsabilitatea iertării.
Ieșirea din iarnă
În unele regiuni din țară, Moșii de Iarnă sunt numiți „câșnelegi” și reprezintă și ideea că iarna e pe ducă și că primăvara e aproape – natura iese din hibernare, ziua e mai lungă, soarele – mai puternic.
Ca poziție în calendarul ortodox, în unele țări ortodoxe sunt așezați înaintea Lăsatului Secului pentru Postul Paștelui, iar în altele – înainte de Săptămâna Albă.
La noi, sunt puși înainte de Săptămâna Albă (în care ai dezlegare la produse lactate și ouă, dar fără carne).
Prin Banat, există obiceiul să se dea grâu fiert pregătit cu unt sau grăsime cu brânză, pe lângă carne de porc.
„Cine face lui își face”
În Muntenia, există obiceiul să se facă piftii sau cotoroage, la fel ca în Banat, iar în Transilvania se pregătesc un soi de copturi care se numesc „pupi”.
În Bucovina, Moșii de Iarnă sunt așezați înaintea Lăsatului Secului pentru Postul Paștelui.
Aici, femeile mai avute trimit la cele mai sărmane și mai ales acolo unde știu că sunt copii mici tot felul de mâncăruri: brânză, lapte dulce, plăcinte cu brânză, ca să aibă și cei sărmani să mănânce și a doua zi, de Lăasata Secului, îndeajuns.
Să se sature, să se bucure, știind bine că „Cine face lui își face / Cine dă lui își dă”.