
Un incident fără precedent a avut loc într-un zbor Jet2 de la Antalya, Turcia, către Manchester, Marea Britanie, când doi pasageri au început să se bată la bord, iar avionul a fost nevoit să aterizeze de urgență în Bruxelles, Belgia, înainte de a-și continua drumul spre destinația finală.
Un videoclip care circulă online arată momentul în care cei doi pasageri s-au lovit reciproc pe culoarul avionului, în timp ce ceilalți călători țipau și încercau să îi oprească.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/IMG_4237.MP4″ muted=”false”]
Martorii susțin că scandalul a izbucnit după ce unul dintre bărbați, care ar fi consumat alcool, a făcut remarci rasiste și, ulterior, nu a putut cumpăra țigări din avion, devenind agresiv.
După aterizarea în Bruxelles, cei doi au fost evacuați de poliție, iar zborul a continuat către Manchester, unde a ajuns în jurul orei 22:00.
Compania Jet2 a anunțat că cei doi pasageri au fost inclusi pe lista persoanelor cărora li se interzice să mai zboare cu această companie și că va recupera costurile generate de redirecționarea zborului.
„Suntem o companie prietenoasă cu familiile și avem toleranță zero față de comportamentul perturbator la bord. Ne cerem scuze pentru că ceilalți pasageri și colegi au fost nevoiți să treacă printr-o astfel de experiență”, a precizat Jet2.
Articolul Avion nevoit să aterizeze după ce a izbucnit o bătaie la bord. MOTIVUL scandalului apare prima dată în Realitatea.md.