VIDEO Poliția de Frontieră și PCCOCS au descoperit o schemă de contrafacere a vinurilor exportate în Statele Unite

Angajații Direcției investigare criminalitate transfrontalieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, împreună cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au descoperit o schemă de încălcare a drepturilor de autor prin exportul în Statele Unite ale Americii a vinului unei mărci franceze, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei.

Compania din Republica Moldova a fabricat și exportat, începând din 2020, vinuri sub denumirea mărcii protejate internațional, fără a purta negocieri pentru obținerea dreptului de utilizare, care implică condiții și costuri. Titularul francez al mărcii a sesizat autoritățile, iar agențiile Interpol și Europol au informat Poliția de Frontieră din Moldova.

În cadrul operațiunii, polițiștii de frontieră și procurorii PCCOCS au efectuat percheziții la domiciliile și în vehiculele mai multor persoane din compania vizată, atât în Chișinău, cât și la fabrica de vin din afara capitalei. De la fața locului au fost ridicate documente și obiecte pentru cercetări penale: ambalaje, mostre de etichete ce ar încălca drepturile de autor din Franța, contracte, facturi și suporturi de informații.

Exporturile companiei către SUA au fost suspendate, iar ancheta penală continuă sub conducerea procurorilor PCCOCS. Persoanele implicate beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.

Poliția de Frontieră reafirmă angajamentul de a acționa ferm împotriva grupărilor implicate în criminalitatea transfrontalieră și de a contribui la asigurarea securității frontierei de stat.