Escrocherie cu vacanțe: familii cu copii, evacuate din hotel în Turcia după ce au plătit 40.000 euro

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2 au pus marți în executare trei mandate de percheziție domiciliară în București. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore.

Modul de operare: vacanțe „last minute” și ordine de plată false

Autoarea găsea clienți prin recomandări și le propunea vacanțe „last minute” în Turcia, Maldive, Japonia, Cuba, Paris, Malta și alte destinații. Le spunea că ea doar intermediază rezervarea, că pachetul este de la firma BJR Vacanțe SRL din Arad, iar plata este făcută de o femeie al cărei buletin îl deținea.

Victimelor li se transmitea că plata a fost efectuată vineri seara. Deoarece ar fi fost o sumă mare, banca nu a procesat tranzacția, iar banii au rămas „blocați”. Pentru a susține aceste afirmații, le trimitea ordine de plată nereale.

Femeia mizea foarte mult pe urgența vacanțelor „last minute”. Le prezenta persoanelor vătămate joi-vineri oferta, plata era făcută vineri seara și oamenii credeau că banca nu a procesat tranzacția pentru că s-a făcut târziu, după program. Venise weekendul, dar sunt banii „blocați” și intrau „sigur” luni.

Familii cu copii, evacuate din hotel în a patra zi

În august 2024, două familii cu copii mici au plecat în Turcia în baza unui astfel de pachet. Au ajuns sâmbătă la hotel, iar luni li s-a comunicat că plata nu a fost primită.

Femeia le-a transmis un nou ordin de plată, tot nereal, susținând că banii urmează să intre. Hotelul le-a comunicat că, dacă până marți nu se confirmă plata, vor fi evacuați.

Suma nu a fost virată, iar familiile au fost date afară din hotel în a patra zi de sejur. Au dormit în aeroport, apoi și-au cumpărat singuri biletele de avion și s-au întors în țară.

Agenția de turism, de asemenea victimă

Folosind același mod de operare, femeia a susținut în fața agenției de turism BJR Vacanțe SRL că plata pentru o vacanță a fost făcută de titulara buletinului, dar că banii sunt blocați temporar în bancă.

Agenția a achitat din fonduri proprii vacanța către operatorul turistic, în ideea că își va recupera suma când se deblochează transferul. Astfel și agenția BJR Vacanțe SRL este persoană vătămată.

Alte persoane înșelate

Există și alte persoane vătămate: o persoană care a plătit o vacanță în Japonia (și-a recuperat ulterior banii) și o altă persoană care așteaptă să plece în vacanță, după ce a cumpărat două pachete – la Disneyland Paris și în Malta.

Totodată, una dintre persoanele vătămate a fost înșelată prin aceea că i s-a promis ajutorul pentru a primi fonduri europene pentru deschiderea unui after school – aspect, de asemenea, nereal.

Plângere penală falsă pentru a-și acoperi urmele

Pentru a-și menține aparența de bună-credință, autoarea ar fi formulat inclusiv o plângere penală în care susținea că este, la rândul ei, victima unei înșelăciuni. Afirma că a plătit vacanțele și nu a beneficiat de ele. În sprijinul acestor afirmații ar fi prezentat documente și ordine de plată false.

La 14 august 2024, bănuita a formulat o plângere penală împotriva unei alte persoane fizice care nu avea legătură cu activitatea infracțională, dar și împotriva unei persoane vătămate din prezenta cauză. Susținea că ar fi fost victima unei înșelăciuni și că ar fi achitat integral servicii turistice, aspecte care nu corespundeau realității, au declarat pentru MEDIAFAX surse din anchetă.

La 5 februarie 2025, cu ocazia audierii în calitate de persoană vătămată, aceasta a depus la dosar șapte înscrisuri contrafăcute, menite să creeze aparența efectuării plăților și să influențe cursul cercetărilor.

Reținută pentru 24 de ore

Marți au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară în municipiul București. Persoana bănuită a fost condusă la audieri. Față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată în fața magistraților cu propunere legală.

Publicat
Din categoria Politic