În ultima săptămână, angajații Sectorului Poliției de Frontieră Brînza au contracarat două cazuri de pescuit ilegal în apele râului Prut, pe direcția localităților Slobozia Mare – Tulucești.
Acțiunile au avut loc pe timp de noapte, în timpul misiunilor de supraveghere a frontierei. Polițiștii de frontieră au observat două persoane care pescuiau ilegal și au intervenit imediat pentru verificări.
În urma legitimării, s-a stabilit că este vorba despre doi localnici, în vârstă de 27 și 38 de ani. Aceștia nu au putut justifica prezența lor în zona de frontieră pe timp de noapte și nu au informat în prealabil subdiviziunea Poliției de Frontieră, așa cum prevede legea. Mai mult, asupra lor au fost depistate unelte de pescuit interzise, precum și aproximativ 10 kilograme de pește de diferite specii.
Pentru încălcările comise, cei doi au fost sancționați conform articolului 332 alineatul (1) din Codul Contravențional al Republicii Moldova, fiecare fiind amendat cu 12 unități convenționale. Totodată, cazul a fost transmis către Inspectoratul de Poliție Cahul pentru documentarea cazurilor conform competenței și aplicarea măsurilor ce se impun, iar peștele și uneltele interzise au fost ridicate.
Poliția de Frontieră reamintește că „respectarea regulilor nu înseamnă doar evitarea unei amenzi, ci și protejarea resurselor naturale și a siguranței în zona de frontieră”.