Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Chișinău au participat la o instruire privind protecția internațională

La 17 februarie 2026, douăzeci de polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău” au participat la o sesiune de instruire intitulată „Asigurarea protecției internaționale la frontieră, respectarea principiului nereturnării – practici și standarde naționale și internaționale”.

Această sesiune a fost organizată de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), în parteneriat cu Centrul de Drept al Avocaților (CDA) și Oficiul Avocatului Poporului.

În cadrul instruirii, participanții au exersat tehnici de comunicare și intervievare în contextul cererilor de azil, au analizat modul corect de recepționare a acestora și au discutat despre protecția persoanelor vulnerabile. Un segment important a fost dedicat accesului în teritoriu și aplicării corecte a principiului nereturnării.

Se precizează că, pe parcursul anului, programul va fi extins și în alte subdiviziuni ale Poliției de Frontieră, iar cetățenii străini vor beneficia de o frontieră sigură, unde deciziile sunt luate profesionist, cu respectarea legii și a drepturilor fiecărei persoane.