Fraudă într-un centru de plasament din Bălți: O angajată a folosit cardul unei beneficiare pentru cumpărături pe Temu

O tânără de 28 de ani a fost condamnată la un an și zece luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de un an, pentru că a efectuat ilegal o operațiune de transfer de fonduri în detrimentul unei persoane vulnerabile. Totodată, instanța a dispus încasarea prejudiciului moral în beneficiul părții vătămate.

În perioada iunie–octombrie 2025, tânăra, angajată a unui centru de plasament din municipiul Bălți, acționând cu intenție directă, a folosit fără consimțământul titularului datele cardului bancar al unei beneficiare a centrului. Ulterior, aceasta a efectuat mai multe transferuri de fonduri prin intermediul platformei online „TEMU”, procurând bunuri în valoare totală de 18.566,66 lei și cauzând astfel părții vătămate un prejudiciu material.

„În cadrul examinării cauzei, inculpata și-a recunoscut integral vinovăția, și-a exprimat regretul pentru fapta comisă și a restituit integral prejudiciul material cauzat. Sentința poate fi atacată cu apel în condițiile legii”, transmite Procuratura Generală (PG).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inculpata beneficiază de prezumția nevinovăției până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Articolul Fraudă într-un centru de plasament din Bălți: O angajată a folosit cardul unei beneficiare pentru cumpărături pe Temu apare prima dată în Realitatea.md.