Cancelarul german Friedrich Merz susține propunerile de restricționare a utilizării rețelelor sociale de către copiii sub 16 ani, aducând în discuție impactul timpului excesiv petrecut în fața ecranelor asupra acestora.
Merz a făcut aceste declarații în cadrul podcastului politic „Machtwechsel”, după ce o filială regională a partidului său conservator din Schleswig-Holstein a prezentat o propunere de stabilire a vârstei minime la 16 ani, însoțită de verificarea obligatorie a vârstei, notează Deutsche Welle.
„Întrucât copiii de astăzi, la vârsta de 14 ani, petrec până la cinci ore sau mai mult pe zi în fața ecranelor, dacă toată socializarea are loc numai prin acest mijloc, atunci nu ar trebui să ne surprindă deficitele de personalitate și problemele de comportament social ale tinerilor”, a declarat acesta în cadrul podcastului, potrivit DPA.
Deși a subliniat faptul că este prudent în ceea ce privește interdicțiile, a susținut că prioritatea în acest sens trebuie să fie protejarea copiilor la o vârstă la care au nevoie de timp pentru a se juca, a învăța și a se concentra la școală.
O inițiativă similară a venit și din partea Partidului Social-Democrat din Germania (SPD), propunând un model pe niveluri cu interdicție totală pentru copiii sub 14 ani.
În decembrie 2025, Australia a devenit prima țară din lume care a interzis accesul copiilor sub 16 ani pe rețelele sociale. În urma acestui demers, mai multe țări europene iau în considerare măsuri similare.