Guvernul a aprobat aderarea la Acordul privind măsurile statului portului împotriva pescuitului ilegal

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre de Guvern, proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul referitor la măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, încheiat la Roma la 22 noiembrie 2009.

Acordul, adoptat sub egida Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) și intrat în vigoare la nivel internațional în 2016, stabilește reguli comune de control în porturi pentru a descuraja debarcarea, transbordarea sau comercializarea produselor provenite din pescuit ilegal.

Deși Republica Moldova nu este stat costier și nu desfășoară activități de pescuit în mări și oceane, aderarea la Acord contribuie la protejarea pieței interne de produse pescărești importate, provenite din pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat, precum și la participarea țării la eforturile globale pentru conservarea resurselor acvatice.

La nivel economic, aderarea oferă un cadru previzibil pentru importatorii de produse pescărești, reduce riscul sancțiunilor comerciale și consolidează încrederea partenerilor externi în sistemul național de control al siguranței alimentelor.

Aplicarea prevederilor acordului va fi realizată prin mecanismele existente, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor fiind autoritatea responsabilă de verificarea conformității produselor pescărești importate și de schimbul de informații cu partenerii internaționali.

Prin această decizie, Republica Moldova își aliniază cadrul național la standardele internaționale și la politicile Uniunii Europene în domeniul pescuitului, contribuind la protejarea resurselor marine și la consolidarea cooperării internaționale în combaterea pescuitului ilegal.