Renato Usatîi nu știe despre problemele Iulianei Beregoi: Am încercat să o contactez, n-am reușit să discutăm

Renato Usatîi susține că nu știe despre problemele Iulianei Beregoi, căreia i-a promis să îi fie naș. Politicianul apropiat de familia vedetei declară că a încercat să o contacteze, dar nu a reușit să discute cu tânăra.

Întrebat despre zvonurile precum că ar intenționa să se implice și să mușamalizeze cazul, liderul „Partidului Nostru” a afirmat că ar fi vorba despre falsuri. Potrivit lui, acestea ar fi lansate de canale de Telegram care ar dori colaborări cu formațiunea sa.

„Eu nu cunosc subiectul despre care vorbiți dumneavoastră. Am văzut câte ceva. Am încercat chiar să o contactez ieri, să întreb ce se întâmplă. N-am reușit să discutăm. Dacă ați aflu ceva, vă spun. Dar cu mușamalizări, eu cred că sunt dintre canalele cele obosite, care ne cer bani ca să colaboreze cu noi și inventează mizerii”, a comentat Usatîi.

Familia Iulianei Beregoi este acuzată că ar fi pus la cale o schemă de șantajare a blogherilor, pentru a nu le sparge conturile, astfel încât aceștia să poată activa online în continuare.

Conform Poliției, un grup de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 47 de ani ar fi transmis cruci și sicrie cu presupusa dată a decesului victimelor și ar fi extorcat peste 47.200 de euro. Una dintre victime ar fi blogherița Daniela Costețchi.

Articolul Renato Usatîi nu știe despre problemele Iulianei Beregoi: Am încercat să o contactez, n-am reușit să discutăm apare prima dată în Realitatea.md.