Deputatul Vasile Tarlev a propus organizarea unor consultări publice ample privind proiectul de lege pentru consolidarea securității judecătorilor

În cadrul ședinței Comisiei juridice, numiri și imunități a fost examinat „Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea securității judecătorilor).

În timpul examinării documentului, deputatul din partea Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, a propus ca inițiativa să fie adoptată în prima lectură după organizarea unor consultări publice ample.

„Este important să abordăm această problemă cât mai echilibrat. Trebuie să prevedem soluții care să nu provoace nemulțumiri în rândul altor categorii de cetățeni, care au, de asemenea, nevoie de protecție, și să nu deschidă cutia Pandorei din punctul de vedere al aplicării legii și al echilibrului social”, a subliniat Vasile Tarlev.

Amintim că un grup de deputați a înregistrat în Parlament, la 18 februarie 2026, un proiect de lege pentru modificarea Codului contravențional și Codului penal, care urmărește „fortificarea securității judecătorilor” și introducerea unor sancțiuni mai severe pentru acțiunile de insultă, intimidare, amenințare sau violență împotriva magistraților. La doar o zi distanță, proiectul de lege a fost inclus pe ordinea de zi a Parlamentului pentru a fi examinat în lectura I.

Potrivit unui comunicat al CSM, inițiativa legislativă reprezintă o continuare a demersurilor anterioare prin care Consiliul a sesizat Comisia juridică a Parlamentului asupra riscului sistemic de agresiune împotriva judecătorilor și a necesității unor intervenții legislative urgente pentru sancționarea expresă a ultrajului, agresiunii, amenințării și hărțuirii împotriva acestora.