Peste 750 de seturi de lenjerie termică au fost donate angajaților Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi din Chișinău

În aceste zile reci, peste 750 de seturi de lenjerie termică au fost donate angajaților Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, care zi de zi se ocupă de întreținerea orașului, indiferent de condițiile meteo. Pe lângă acestea, au fost oferite și 230 de perechi de ochelari de vedere.

Acțiunile fac parte din Proiectul „De la inimă la inimă”, inițiat de Primăria Municipiului Chișinău, care promovează grija, respectul față de oameni și solidaritatea.

Primăria Chișinău mulțumește partenerilor Chris Lomas, fondatorul AO Hope4 și Hope4 Moldova, pentru implicare și deschidere.

În cadrul proiectului, au fost realizate mai multe acțiuni de donare atât către instituțiile municipale, cât și către persoanele social vulnerabile.