Ministerul Educației și Cercetării a finalizat procedura de achiziție publică pentru serviciile de intervenție și prevenire a cazurilor de bullying în instituțiile de învățământ primar și secundar, realizată prin licitație deschisă.
În urma evaluării ofertelor depuse, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) a fost desemnat câștigător al concursului, întrunind criteriile de eligibilitate și conformitate stabilite în documentația de atribuire.
Valoarea estimată a contractului este de 2 milioane de lei, iar activitățile vor fi realizate pe o perioadă de până la 11 luni. Programul prevede instruirea a aproximativ 2 200 de cadre didactice din circa 110 instituții de învățământ din Republica Moldova.
Activitățile de formare vor include sesiuni offline, evaluări pre și post-instruire, suport didactic pentru participanți, precum și rapoarte periodice de progres și un raport final de evaluare, cu recomandări pentru extinderea și aplicarea programului la nivel național.
Scopul programului „Dezvoltarea capacităților cadrelor didactice privind realizarea activităților de prevenire a bullying-ului” este consolidarea competențelor profesionale ale personalului didactic în domeniul prevenirii, identificării timpurii și intervenției eficiente în cazurile de bullying, hărțuire și violență școlară.
Ministerul Educației și Cercetării își propune, prin implementarea acestui program, să contribuie la reducerea incidenței bullying-ului și a violenței în mediul școlar, la îmbunătățirea climatului educațional și la consolidarea rolului școlii ca spațiu sigur, incluziv și protector pentru fiecare copil.