
Șase percheziții au avut loc vineri, 19 februarie, la primăria comunei Chiuza, județul Bistrița-Năsăud, precum și la domiciliile unor angajați ai instituției, care ar fi încasat ilegal ajutoare de încălzire în valoare de peste 270.000 de lei românești.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au pus în aplicare șase mandate de percheziție, trasnmite stirileprotv.ro.
„Astăzi, 20 februarie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, pun în executare 6 mandate de percheziţie la sediul unei instituţii publice şi domiciliile unor persoane fizice din Bistriţa-Năsăud. Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale”, a precizat IGPR.
Din anchetele preliminare a reieșit că, începând cu luna octombrie 2024, în cadrul instituției vizate s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, format din liderul grupului și alte cinci persoane, toți angajați ai primăriei.
În perioada octombrie 2024-ianuarie 2026, persoanele implicate ar fi falsificat înscrisuri pentru a solicita sume de bani în numele unor beneficiari care nu făcuseră astfel de cereri. Ulterior, pe statele de plată, membrii grupului ar fi contrafăcut semnăturile acestora și și-ar fi însușit diverse sume de bani. Astfel, sumele achitate către instituție în perioada menționată se ridică la 279.560 de lei, urmând ca prejudiciul final să fie stabilit prin verificările în curs.
În cadrul perchezițiilor, au fost puse în aplicare mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției pentru audieri. Ancheta vizează clarificarea modului de operare al grupului și identificarea tuturor beneficiarilor fictivi care au primit ilegal fonduri publice. Totodată, cercetările continuă pentru a stabili toate faptele de delapidare, abuz în serviciu și fals, precum și eventuale implicări ale altor persoane în grupul infracțional.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Grup infracțional descoperit la o primărie din România: angajați acuzați de delapidare și fals apare prima dată în Realitatea.md.