CE investește 225 de milioane de euro în vaccinuri antigripale de nouă generație

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, finanțarea va sprijini vaccinurile care sunt concepute pentru a fi mai ușor de administrat, pe cale nazală, orală sau prin plasturi cutanați, și care pot fi extinse rapid în situații de urgență.

„Această finanțare va debloca tehnologii de vârf, inclusiv metode mai accesibile și mai diverse de administrare a vaccinurilor, asigurând faptul că opțiunile eficace de vaccinare ajung la grupurile insuficient deservite și vulnerabile. De asemenea, această investiție consolidează ecosistemul farmaceutic al Europei, contribuind la competitivitatea acestuia, precum și reziliența noastră la viitoarele amenințări la adresa sănătății”, a declarat comisara pentru egalitate, pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib.

UE urmărește astfel să extindă producția, astfel încât să fie în dezvoltare mai multe produse. Aceasta înseamnă că noile soluții pot ajunge mai rapid la programele naționale de vaccinare, oferindu-le pacienților vaccinuri mai ușor de administrat și ajutând astfel țările să reacționeze mai rapid și mai coordonat atunci când focarele se intensifică.

Contractele semnate se vor derula pe o perioadă de 98 de luni, acoperind dezvoltarea clinică până la autorizarea introducerii pe piață.

Publicat
Din categoria Politic