Aderarea Ucrainei la UE: cacealmaua este inacceptabilă

În plus, UE trebuie să recunoască faptul că în centrul problemelor sale actuale se află o asimetrie politico-economică. Aceasta este dureros de evidentă în angajamentul UE de a accepta Ucraina ca membru cu drepturi depline. Viitoarea aderare a Ucrainei ar trebui să aducă mari beneficii pe termen lung, dar costurile de adaptare pentru țările UE legate de sectorul agricol, piețele forței de muncă și bugetele de stat vor apărea imediat, vor fi distribuite inegal și vor afecta politicile.

Pe măsură ce aceste costuri au devenit evidente, angajamentul strategic al Europei s-a confruntat cu constrângeri interne. Prin urmare, este evident că UE nu se grăbește să avanseze, deși liderii săi insistă că aderarea Ucrainei rămâne un imperativ. Principala problemă este lipsa de coordonare: procesul de aderare necesită decizii politice interdependente (ratificare, reforme pentru deschiderea pieței, adaptare bugetară) care nu pot fi descrise ca fiind neutre.

Guvernele UE se confruntă cu constrângeri electorale și bugetare, precum și cu rezistența alegătorilor, care este accentuată de anticiparea viitoarelor costuri de adaptare. Niciun guvern nu dorește să facă primul pas fără o garanție credibilă că costurile vor fi comparabile pentru celelalte. Deși s-a ajuns la un consens strategic, există întârzieri, noi cereri și blocaje procedurale. Motivul este că acțiunea individuală este riscantă.

Riscuri astăzi, beneficii în viitor

Această dinamică este similară cu o problemă familiară în politica economică. De multe ori, piețele nu sunt dispuse să finanțeze proiecte care par riscante, care necesită mult capital și care dau rezultate lente. În aceste cazuri, statul trebuie să intervină, nu pentru că aceste proiecte nu au valoare, ci pentru că actorii privați nu pot tolera incertitudinea.

Guvernele UE întâmpină, de asemenea, dificultăți în a face următorul pas către aderarea Ucrainei, nu pentru că aceasta nu are valoare strategică, ci pentru că riscurile politice interne sunt imediate, iar beneficiile sunt în viitor. Cu alte cuvinte, Europa încearcă să facă o investiție strategică cu riscuri mari, dar fără asigurare.

Ironia este că UE și-a dovedit deja capacitatea de a face față unor astfel de probleme de coordonare. De exemplu, aceasta a lansat inițiative industriale majore pentru a promova producția de baterii, semiconductori și hidrogen. Aceste proiecte sunt recunoscute ca fiind necesare din punct de vedere strategic, dar nu sunt finanțate de sectorul privat.

În aceste cazuri, UE a utilizat o strategie de partajare a riscurilor prin investiții publice coordonate, asumarea timpurie a pierderilor și sincronizarea acțiunilor transfrontaliere. Participarea a fost asimetrică, limitată în timp și prezentată ca o formă de coordonare care sporește eficiența.

Această experiență poate servi drept lecție pentru extinderea UE. Dacă Europa dorește ca angajamentul său față de Ucraina să fie credibil, trebuie să reducă costurile politice ale acceptării aderării sale. Aceasta ar trebui să înceapă cu o evaluare onestă a consecințelor. Aderarea Ucrainei va crea o adevărată provocare pentru adaptare. Producătorii agricoli din mai multe țări ale UE se vor confrunta cu o concurență sporită; industriile mari consumatoare de forță de muncă vor resimți efectele asupra salariilor și ocupării forței de muncă; bugetele vor trebui redistribuite.

Deoarece guvernele din democrații au motive întemeiate să se teamă de astfel de schimbări, recunoașterea acestora este o condiție prealabilă pentru luarea unor decizii politice credibile. Dacă este ignorată, rezistența la aderarea Ucrainei se va manifesta mai târziu, sub formă de vetouri, cereri de garanții suplimentare și alte întârzieri. Întrebarea nu este dacă extinderea UE va crește costurile. Întrebarea este dacă aceste costuri vor fi repartizate într-un mod incontrolabil și destabilizator din punct de vedere politic sau dacă ele pot fi repartizate și atenuate în timp.

Investiții colective

O modalitate de atenuare a șocului este de a considera aderarea Ucrainei drept o investiție colectivă, care va fi susținută de structuri temporare și specifice pentru partajarea riscurilor. Mecanismele de adaptare la nivelul UE, modelate pe baza instrumentelor de politică industrială existente, ar ajuta guvernele să facă față șocurilor sectoriale și presiunii asupra bugetelor în perioada de tranziție.

Desigur, principala contribuție ar continua să fie adusă de țările UE, al căror grad de participare ar fi proporțional cu nivelul lor de risc și capacitatea financiară. Instituțiile UE vor asigura coordonarea, în timp ce băncile de stat pentru dezvoltare vor contribui la extinderea costurilor în timp prin împrumuturi și garanții. Această abordare evită să se bazeze exclusiv pe bugetele de stat.

Aderarea Ucrainei va crea câștigători și perdanți în toate țările UE. Multe întreprinderi orientate spre export, furnizori de servicii logistice, întreprinderi de construcții și instituții financiare vor fi bine poziționate pentru a beneficia de redresarea și integrarea mai profundă a Ucrainei. Prin mobilizarea acestor beneficiari prin proiecte de cofinanțare și structuri de investiții, coalițiile politice pot fi extinse, iar ideea extinderii poate fi apărată mai ușor în țările UE.

Este important de subliniat că acest sprijin va fi temporar, limitat la un prag superior și legat de etape clare ale procesului de aderare. Scopul nu este de a plăti compensații permanente, ci de a garanta fezabilitatea politică a aderării.

Aceeași logică conduce la alegerea unor abordări mai integrate ale reconstrucției postbelice a Ucrainei. Dacă vom considera reconstrucția Ucrainei și extinderea UE ca procese separate, ambele vor fi mai slabe. Coordonarea investițiilor în apărarea și capacitățile industriale, modernizarea agriculturii, sistemele energetice și infrastructura ar avea beneficii pe termen lung atât pentru Ucraina, cât și pentru actualele state membre ale UE, transformând extinderea dintr-o problemă de redistribuire a fondurilor într-un proiect de construcție comună a sistemelor.

Extinderea în etape sau în „versiune ușoară” ajută să se facă față provocării adaptării, dar este însoțită de riscuri. În cazul în care fazele intermediare se dovedesc a fi substitute ale etapelor pe calea aderării, credibilitatea UE va avea de suferit. Ceea ce contează cel mai mult pentru Ucraina este un angajament clar că îndeplinirea anumitor criterii va conduce la aderarea deplină.

Promisiuni și politici

Cu toate acestea, credibilitatea promisiunilor nu este doar o chestiune de intenții, ci și de capacități. Dacă promisiunile nu sunt susținute politic, ele vor fi încălcate în cele din urmă, iar consecința va fi un prejudiciu strategic. În lipsa unor mecanisme de gestionare a costurilor de adaptare, UE riscă o dublă constrângere: angajamente la nivel înalt însoțite de un calendar neclar de punere în aplicare.

Aceste semnale contradictorii vor reduce stimulentele Ucrainei de a se reforma și vor complica redresarea sa. De asemenea, ele vor slăbi politica de reținere a Europei. Europa nu trebuie să aleagă dacă să suporte costurile aderării Ucrainei. Ea trebuie să decidă dacă să le suporte într-un mod chibzuit, pe baza unor instituții care îi vor face angajamentele durabile. În caz contrar, credibilitatea Europei va fi subminată din interior.

Aderarea Ucrainei la UE nu este doar o chestiune care privește Ucraina. Întrebarea este dacă UE își poate adapta modelul de extindere la o lume în care geopolitica și economia sunt strâns legate între ele. UE a învățat deja să influențeze piețele interne și nu se poate baza doar pe forțele pieței pentru a integra o țară atât de mare și de importantă din punct de vedere strategic precum Ucraina.

În această situație, nu declarațiile sunt cele care vor crea credibilitate, ci instituțiile și deciziile care dau credibilitate angajamentelor. Europa nu poate blufa în ceea ce privește aderarea Ucrainei, deoarece viitorul său depinde din ce în ce mai mult de aceasta.

László Brust

Laszlo Brust

László Brust, profesor de științe politice la Universitatea Central Europeană (CEU), rector interimar și președinte al CEU în perioada 1996-1997.

© Project Syndicate, 2026.
www.project-syndicate.org

The post Aderarea Ucrainei la UE: cacealmaua este inacceptabilă appeared first on logos-pres.md.