Vârstnicii și persoanele cu dizabilități din Ungheni merg cu taxiul social la instituțiile publice

Primăriile din țară pun tot mai mult accent pe proiecte sociale. La Ungheni, de exemplu, există un serviciu de taxi social. Vârstnicii sau persoanele cu dizabilități pot călători gratuit până la oficiul poștal, la farmacie sau la policlinică. Primăria Ungheni a lansat acest program acum aproape doi ani, iar de atunci, numărul beneficiarilor a crescut constant. În perioada rece, șoferii efectuează mai multe curse, pentru că vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități le este mai dificil să se deplaseze.