Alertă la Otopeni. Un avion cu 180 de pasageri revine la Aeroportul Henri Coandă după activarea unui senzor de presurizare

Comandantul aeronavei a decis, conform procedurilor standard de siguranță, revenirea la Aeroportul Internațional Henri Coandă.

În prezent, aeronava survolează zona pentru reducerea greutății și pregătirea aterizării, manevră estimată să dureze aproximativ o oră.

La bord se află 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU BIF) a fost notificat și a activat planul de intervenție preventivă la nivelul aeroportului.

La fața locului sunt mobilizate 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială pentru descarcerare (AScM), echipaje de salvatori, patru echipaje SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM) și două ambulanțe SABIF.

Ministerul Sănătății precizează că măsurile sunt strict preventive, pentru a asigura un răspuns rapid în eventualitatea unei necesități medicale sau tehnice, și anunță că situația este monitorizată.

„Siguranța pasagerilor și a echipajului reprezintă prioritatea absolută”, se arată în informare.

Publicat
Din categoria Politic