Deputat PAS despre facturile mari: A fost un ianuarie geros, nu putem să ne uităm doar pe prețuri, dar și pe pașii făcuți. Doi ani la rând suntem lăudați, la Viena

Deputatul PAS, Sergiu Lazărencu spune că facturile mari la energie nu trebuie privite doar prin prisma prețurilor, ci și a consumului crescut în urma unei luni ianuarie geroase. „În ultimii 4 ani, Guvernul a ajutat cu miliarde de lei familiile vulnerabile, iar în acest an, doar prin măsuri de îndurare, sprijinim peste 600 de familii și vom continua să o facem”, a declarat parlamentarul, adăugând că Republica Moldova ocupă locul 1 timp de doi ani consecutiv în Comunitatea Energetică.