Trei tineri au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce tăiau cabluri de la sistemul de alimentare cu energie electrică al unei instalații de irigare. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 23 februarie, în zona Stânca.
„În jurul orei 01:40, operatorul care îşi desfăşura activitatea la sistemul de supraveghere ce funcţionează pe principiul termoviziunii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca a observat, pe direcția localității de frontieră Ripiceni, trei persoane care acționau asupra unui sistem de irigații. În cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul aceluiaşi sector s-a deplasat la faţa locului, unde a descoperit și interceptat trei persoane”, se precizează în comunicatul Poliției de Frontieră Române.
Verificările au arătat că suspecții sunt trei tineri cu vârste între 20 și 24 de ani, originari din Botoșani. Aceștia au tăiat cablurile cu intenția de a le comercializa.
În prezent, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.