Ucraina a recucerit circa 400 de kilometri pătrați de teritoriu în sudul frontului, anunță armata ucraineană

Ucraina a recăpărat, de la sfârșitul lunii ianuarie, controlul asupra a aproximativ 400 de kilometri pătrați de teritoriu, inclusiv opt așezări, pe o secțiune din partea de sud a frontului, a declarat luni comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski.

Generalul ucrainean nu a precizat cât din acest teritoriu era efectiv ocupat de trupele ruse și cât se afla în așa-numitele „zone gri”, zone de pe linia frontului care nu sunt sub controlul niciuneia dintre cele două tabere.

Liniile frontului din Ucraina au devenit tot mai neclare, în condițiile în care mii de drone ale ambelor armate acoperă cerul zilnic și forțează soldații să rămână în adăposturi subterane, ceea ce creează spații în care nimeni nu exercită un control deplin.

Teritoriul recuperat de unitățile ucrainene se află în provincia central-sudică Dnipropetrovsk, unde unitățile ruse au pătruns recent pe suprafețe reduse, venind dinspre provincia estică Donețk.

Ucraina urmărește să arate susținătorilor săi, în special președintelui american Donald Trump, că poate continua războiul, în timp ce liderul de la Casa Albă o presează să facă pace cu Rusia, inclusiv cu prețul unor concesii teritoriale, respectiv cedarea întregului Donbas.

„Câștigurile uluitoare obținute de unitățile armatei ucrainene în februarie demonstrează că rezistența Kievului este mai eficientă decât este adesea prezentată”, a afirmat luni cancelarul german Friedrich Merz.