Suma uriașă a reconstrucției Ucrainei: aproape 600 de miliarde de dolari

Reconstrucția postbelică a Ucrainei este estimată la 588 de miliarde de dolari, echivalentul a peste 500 de miliarde de euro, pentru următorii zece ani, potrivit unui raport comun realizat de autoritățile de la Kiev, Banca Mondială, Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite, publicat luni, informează AFP, citat de stirileprotv.ro.

„Costurile reconstrucției continuă să crească și sunt estimate acum la 587,7 miliarde de dolari pe un orizont de zece ani, echivalentul a trei PIB-uri ale Ucrainei în 2025”, se arată în raport.

Documentul evaluează anual pagubele produse de războiul declanșat de Rusia în anul 2022 și a fost elaborat în comun de Banca Mondială, Guvernul ucrainean, Comisia Europeană și ONU. Raportul acoperă o perioadă de 46 de luni, de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, până în decembrie 2025.

Potrivit datelor prezentate, cele mai afectate sectoare sunt locuințele, transporturile și energia, acestea concentrând cele mai mari pierderi materiale. Documentul arată că pagubele și nevoile de reconstrucție sunt concentrate în regiunile aflate în apropierea frontului și în marile zone urbane ale Ucrainei.

Cele mai importante necesități pe termen lung vizează sectorul transporturilor, cu un necesar estimat la 96 de miliarde de dolari, urmat de energie și locuințe, fiecare cu aproximativ 77 de miliarde de euro. De asemenea, reconstrucția comerțului și industriei este evaluată la 54 de miliarde de euro, iar cea a agriculturii la 47 de miliarde de euro.

Regiunile Donețk și Harikov, unde luptele sunt concentrate, necesită eforturi substanțiale de reconstrucție, potrivit raportului. În capitala Ucrainei, Kiev, care are aproximativ trei milioane de locuitori și o suprafață mai mică decât Berlinul, costurile reconstrucției sunt estimate la peste 15 miliarde de dolari, în contextul atacurilor frecvente cu drone și rachete ruse.

Autorii raportului subliniază că consecințele umane, socio-economice și de mediu ale invaziei ruse vor fi resimțite „timp de generații”. În ceea ce privește sprijinul internațional, aliații occidentali ai Ucrainei au deblocat ajutoare financiare, militare și umanitare în valoare de peste 400 de miliarde de dolari de la începutul invaziei, potrivit Institutul Kiel pentru Economia Mondială.

Pentru moment, Ucraina alocă cea mai mare parte a acestor fonduri efortului de război și menținerii economiei pe linia de plutire. Totodată, Uniunea Europeană a aprobat, în luna decembrie, un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, destinat perioadei 2026–2027, cea mai mare parte fiind alocată apărării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Împrumutul ar putea fi însă blocat, după ce Ungaria, al cărei prim-ministru, Viktor Orban, este considerat apropiat de Kremlin, a amenințat că se va opune acestui sprijin financiar.

Articolul Suma uriașă a reconstrucției Ucrainei: aproape 600 de miliarde de dolari apare prima dată în Realitatea.md.