Președintele Parlamentului European, președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene au transmis o declarație comună la împlinirea a patru ani de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, reafirmând sprijinul Uniunii Europene pentru Kiev și anunțând noi măsuri de susținere.
În declarație se menționează că Rusia nu și-a atins obiectivele militare, iar în lipsa progreselor pe front „vizează deliberat infrastructura civilă și critică a Ucrainei, inclusiv infrastructura energetică, spitale, școli și clădiri rezidențiale, în plină iarnă severă”.
Liderii europeni au subliniat că obiectivul UE rămâne obținerea unei păci „cuprinzătoare, juste și durabile pentru Ucraina, bazate pe principiile Cartei ONU și ale dreptului internațional”, insistând asupra respectării suveranității și integrității teritoriale și asupra faptului că „niciun stat nu își poate anexa vecinul” și că „frontierele nu pot fi schimbate prin forță”.
Uniunea Europeană va continua sprijinul politic, financiar, economic, umanitar, militar și diplomatic pentru Ucraina, precizând că este cel mai mare donator al acesteia. Potrivit declarației, pe lângă aproape 200 de miliarde de euro acordate din 2022, liderii europeni au convenit alocarea a 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026–2027, pentru a acoperi necesitățile bugetare și de apărare ale Ucrainei. Din acest pachet, 60 de miliarde de euro vor fi destinate nevoilor militare, în cadrul așa-numitului „program Porcupine”, iar prima plată urmează să fie efectuată cât mai curând.
Totodată, UE și statele membre au oferit în această iarnă asistență energetică fără precedent, sisteme de apărare antiaeriană și antidronă, precum și ajutor umanitar. Este pregătit și un nou pachet pentru livrarea de urgență de generatoare și sprijin umanitar, iar împreună cu Ucraina se lucrează la un plan de securitate energetică pentru repararea și consolidarea rețelelor, repornirea rapidă a centralelor avariate și extinderea producției descentralizate din surse regenerabile.
Declarația mai menționează că UE este hotărâtă să crească presiunea asupra Rusiei, inclusiv asupra sectorului energetic și financiar, precum și prin măsuri suplimentare împotriva „flotei din umbră”.
În același timp, liderii europeni au afirmat că sunt pregătiți să contribuie la garanții de securitate „robuste și credibile” pentru Ucraina după încheierea războiului și au reiterat angajamentul de a trage Rusia la răspundere pentru crimele comise și pagubele provocate, inclusiv prin operaționalizarea Tribunalului Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei și a unei Comisii Internaționale pentru Cereri de Despăgubiri, în cadrul Consiliului Europei.
În final, se subliniază că viitorul unei Ucraine sigure și prospere se află în Uniunea Europeană, menționând progresele realizate în reformele pentru aderare și sprijinul deplin al UE pentru integrarea europeană și reconstrucția postbelică. Liderii europeni au transmis că „rămânem fermi alături de Ucraina. Pentru o pace justă și durabilă. Pentru o Ucraină puternică și suverană într-o Europă puternică și suverană”.