Ministerul Culturii a transmis o circulară către instituțiile publice de cultură din subordine și companiile de impresariat, prin care cere informarea prealabilă în cazul în care acestea intenționează să invite sau să implice artiști din străinătate, în special din statele CSI, în spectacole, concerte, festivaluri sau alte activități cultural-artistice organizate în Republica Moldova.
Potrivit documentului, managerii instituțiilor culturale trebuie să evalueze din timp eventualele riscuri și să notifice Ministerul Culturii, înainte de anunțarea publică și punerea în vânzare a biletelor, despre invitarea sau implicarea unor oameni de creație din străinătate în cadrul proiectelor și programelor organizate pe teritoriul țării, inclusiv din statele CSI și din țări condamnate de comunitatea internațională pentru agresiune armată.
Se menționează că măsura nu interzice organizarea evenimentelor culturale și nici colaborările internaționale, ci urmărește prevenirea situațiilor care pot genera anularea unor evenimente, tensiuni publice, probleme de securitate sau prejudicii de imagine pentru instituțiile statului.
„Libertatea de exprimare și creație artistică trebuie exercitată cu responsabilitate și cu respectarea valorilor unei societăți democratice. Invitarea unor persoane publice care susțin sau justifică public agresiuni armate poate afecta interesul public, morala și imaginea instituțiilor culturale”, se arată în circulară.
Ministerul Culturii a reiterat că instituțiile culturale trebuie să rămână spații deschise publicului și dialogului artistic, acționând responsabil.