Potrivit Poliției Locale a Municipiului București, este vorba de un Corcodel mare (n.r. – Podiceps cristatus) căzut în zăpadă în curtea unei instituții aflată pe Șoseaua Olteniței. Cel mai probabil acesta a a zburat din Delta Văcărești aflată în apropiere și că căzut din cauza epuizării sau a condițiilor meteo.
Polițiștii arată că această pasăre are picioare poziționate mult spre spatele corpului, perfect adaptate pentru înot, dar inutile pentru elanul necesar decolării de la sol.
„Penajul colorat în formă de evantai de pe cap cu siguranță l-a scos în evidență pentru personalul de întreținere care a găsit superba pasăre. Odată ajuns pe zăpadă, micul <maratonist> al apelor a rămas captiv, fără nicio șansă de a-și relua zborul de unul singur. Imediat ce a primit apelul, Ștefan, polițist local cu vechime, a intervenit cu blândețe”, transmite Poliția locală.
Pasărea a fost capturată înfășurată într-un prosop pentru a-i diminua stresul, a poi a fost așezată într-o cușcă specială și dusă rapid la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice, unde a fost preluată de un medic veterinar specializat în tratarea faunei sălbatice.
Primele verificări medicale nu au arătat fracturi sau leziuni la nivelul aripilor ori al membrelor.
Pasărea este ținută sub supravegherea veterinarilor, iar ulterior va fi eliberată în natură.