Rochii de mireasă și haine nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău. Mai multe pasagere, documentate de vameși

Mai multe pasagere au fost documentate pe Aeroportul Internațional Chișinău după ce au încercat să introducă în țară articole vestimentare fără a le declara autorității vamale.

Potrivit Serviciului Vamal, cazurile au fost depistate de funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în urma controlului bagajelor pasagerilor de pe ruta Istanbul–Chișinău.

Într-un prim caz, în bagajele unei nerezidente de 38 de ani au fost găsite articole vestimentare și cutii pentru ambalare, nedeclarate. O altă cetățeană străină, în vârstă de 46 de ani, a fost documentată pentru transportarea unei cantități comerciale de haine fără declarare.

De asemenea, o tânără de 24 de ani, cu dublă cetățenie moldovenească și românească, a selectat coridorul verde „nimic de declarat”, însă în bagajele sale au fost depistate rochii de mireasă nedeclarate.

Într-un alt caz, funcționarii vamali au descoperit articole vestimentare în bagajul unei nerezidente de 40 de ani, de asemenea nedeclarate.

Toate bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele vizate riscă sancțiuni contravenționale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Rochii de mireasă și haine nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău. Mai multe pasagere, documentate de vameși apare prima dată în Realitatea.md.