Reacție politică: Guvernarea a ajuns să se „reformeze” prin ONG-uri conduse de foști demnitari politici

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, critică modul în care actuala guvernare gestionează reformele, acuzând o „externalizare” a actului de guvernare către organizații neguvernamentale apropiate puterii.

Potrivit acestuia, în timp ce cetățenii așteaptă soluții concrete pentru problemele economice, creșterea prețurilor și lipsa locurilor de muncă, Cancelaria de Stat semnează memorandumuri cu organizația „Parteneriate pentru Noua Economie”, condusă de fosta prim-ministră Natalia Gavrilița.

Cancelaria de Stat și AO „Parteneriate pentru Noua Economie”, condusă de Natalia Gavrilița, au semnat un memorandum

Berlinschii susține că situația este „și mai gravă” prin faptul că autoritățile nu își asumă direct responsabilitatea pentru reforme, delegând aceste procese către actori din societatea civilă. În acest context, el a menționat că secretar general al Guvernului Alexei Buzu este cel care parafează astfel de parteneriate, ceea ce, în opinia sa, indică o mutare a reformelor „în mâinile societății civile apropiate puterii”.

„Asta nu este reformă. Asta este externalizarea guvernării. Asta este recunoașterea eșecului administrativ”, a declarat deputatul.

Acesta a subliniat că statul dispune de ministere, agenții și funcționari plătiți din bani publici, care ar trebui să gestioneze reformele și relația cu partenerii externi, inclusiv Uniunea Europeană.

În opinia sa, Republica Moldova nu are nevoie de „rețele de ONG-uri de partid”, ci de instituții funcționale și politici publice eficiente, bazate pe responsabilitate și competență.

În final, Alexandr Berlinschii a afirmat că, dacă guvernarea nu este capabilă să administreze eficient țara, ar trebui să aplice programul de guvernare al Partidului Nostru.