Bill Gates și-a cerut scuze angajaților fundației sale caritabile pentru prietenia sa din trecut cu Jeffrey Epstein și a recunoscut, de asemenea, două relații extraconjugale, potrivit unui raport, informează telegraph.md, cu referire la Independent.
Fondatorul Microsoft le-a spus angajaților săi: „Nu am făcut nimic ilegal. Nu am văzut nimic ilegal”, ca reacție la publicarea dosarelor Epstein de către Departamentul de Justiție, conform The Wall Street Journal, care citează o înregistrare audio a celei mai recente întâlniri bianuale a fundației.
„Să fie clar, nu am petrecut niciodată timp cu victimele, cu femeile din jurul lui”, a spus Gates, cerându-și scuze directorilor fundației pentru faptul că i-a introdus în cercul lui Epstein. „A fost o greșeală uriașă să petrec timp cu Epstein. Îmi cer scuze și celorlalte persoane care au fost atrase în această situație din cauza greșelii mele”, a adăugat el.
Antreprenorul a explicat că l-a întâlnit pentru prima dată pe Epstein în 2011, la trei ani după ce acesta pledase vinovat în Florida pentru solicitarea unei minore în scopuri de prostituție, dar că nu i-a verificat trecutul și știa doar vag despre o „chestiune de 18 luni” care îi limita deplasările.
El a recunoscut că fosta sa soție, Melinda Gates, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu Epstein în 2013, însă el a ignorat avertismentele acesteia și a continuat să îl vadă în contexte sociale. „Știind ce știu acum, face situația de o sută de ori mai gravă, nu doar în privința crimelor lui din trecut, dar acum este clar că exista un comportament inadecvat continuu”, a spus Gates.
Făcând aluzie la fosta sa soție, el a adăugat: „Trebuie să-i dau dreptate, a fost mereu oarecum sceptică în privința chestiunii Epstein.”
Gates a descris evoluția relației lor, spunând că s-a întâlnit cu Epstein în 2014, a călătorit cu avionul său privat și a petrecut timp cu el în Germania, Franța, New York și Washington, dar „nu a înnoptat niciodată” la proprietățile acestuia și nu a vizitat Little St James, insula sa privată din Caraibe, devenită ulterior notorie.
El a afirmat că nu l-a mai văzut pe Epstein după aceea, deși au existat „chestiuni secundare” despre care Epstein i-a trimis e-mailuri, dar la care Gates a ales să nu răspundă.
Gates a mai spus că femeile fotografiate alături de el în documente erau asistentele lui Epstein, pe care miliardarul le-a rugat să pozeze cu el.
El a explicat că a fost atras inițial de Epstein deoarece acesta „vorbea despre relațiile apropiate pe care le avea cu numeroși miliardari, în special de pe Wall Street”, care, spunea el, l-ar fi putut ajuta în atingerea obiectivelor sale de strângere de fonduri, ceea ce „mi-a făcut mai ușor să simt că era o situație normalizată”.
„Este cu siguranță opusul valorilor și obiectivelor fundației”, a recunoscut Gates. „Munca noastră este extrem de sensibilă la reputație. Oamenii pot alege să lucreze sau să nu lucreze cu noi.”
Un purtător de cuvânt al Fundației Gates a declarat pentru WSJ că fondatorul „a vorbit deschis, a răspuns detaliat la mai multe întrebări și și-a asumat responsabilitatea pentru acțiunile sale”.
Publicația The Independent a solicitat un comentariu suplimentar din partea fundației.
În timpul întâlnirii, miliardarul a recunoscut și două aventuri extraconjugale. „Am avut relații, una cu o jucătoare rusoaică de bridge pe care am întâlnit-o la evenimente de bridge și una cu o fiziciană nucleară rusoaică pe care am cunoscut-o prin activități de afaceri”, a spus el.
Melinda Gates a declarat, la începutul acestei luni, în podcastul „Wild Card” al NPR, că scandalul Epstein „aduce înapoi amintiri din vremuri foarte, foarte dureroase” din căsnicia sa.
Cuplul, care are trei copii, a divorțat în 2021, după 27 de ani de căsnicie.
Un purtător de cuvânt al lui Bill Gates a negat vehement acuzațiile privind un e-mail potrivit căruia acesta ar fi căutat tratament pentru o infecție cu transmitere sexuală și ar fi intențat să o administreze fostei sale soții fără știrea ei, calificând afirmațiile drept „absolut absurde și complet false”.
„Singurul lucru pe care aceste documente îl demonstrează este frustrarea lui Epstein că nu avea o relație continuă cu Gates și până unde era dispus să meargă pentru a-l compromite și defăima”, a precizat acesta.
Spre deosebire de alți bărbați influenți asociați cu Epstein, Gates și-a exprimat disponibilitatea de a vorbi deschis despre greșelile sale din trecut.
„Regret fiecare minut petrecut cu el și îmi cer scuze că am făcut asta”, a declarat recent pentru 9News Australia, adăugând că a fost „naiv să petreacă timp cu el” și că este „una dintre numeroasele persoane care regretă că l-au cunoscut vreodată”.
„Cu cât ies la iveală mai multe informații, cu atât va deveni mai clar că, deși timpul petrecut cu el a fost o greșeală, nu are nicio legătură cu un astfel de comportament”, a conchis el.