Bruxelles lansează o platformă de investiții pentru regiunile est-uropene afectate de războiul din Ucraina. România, pe listă

Joi, Comisia Europeană lansează mecanismul EastInvest, o nouă inițiativă menită să faciliteze accesul la sprijin sub formă de împrumuturi pentru statele membre ale UE care se învecinează cu Rusia, cu Belarus și cu Ucraina. Printre beneficiari se află și țara noastră.

Rolul acestui mecanism este acela de a consolida reziliența economică și socială în statele membre de la frontiera estică a UE.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, mecanismul EastInvest reunește Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Nordică de Investiții, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și bănci naționale de promovare din cele nouă state membre vizate: Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria.

Cele patru instituții financiare participante estimează că EastInvest va furniza investiții private și publice în valoare de cel puțin 28 de miliarde de euro în regiunile respective.

„Mecanismul va facilita accesul promotorilor de proiecte privați și publici din regiunile estice ale UE la împrumuturi și la sprijin consultativ pentru a-și stimula economiile, a-și dezvolta comerțul și a-și spori securitatea”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

La eveniment vor participa președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Băncii Europene de Investiții, Nadia Calviño, precum și prim-miniștrii Estoniei (Kristen Michal), Lituaniei (Inga Ruginienė) și Letoniei (Evika Siliņa). Și premierul Ilie Bolojan va lua parte la eveniment.

Publicat
Din categoria Politic