Umerov: discuții decisive la Geneva. Ce negociază Ucraina și SUA în spatele ușilor închise

O întâlnire bilaterală între Ucraina și Statele Unite are loc astăzi, 26 februarie, la Geneva. Informația a fost făcută publică de secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, care a publicat pe Telegram detalii despre componența delegațiilor implicate în negocieri.

Potrivit lui Umerov, delegația Statelor Unite este condusă de trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și de Jared Kushner. Din partea Ucrainei, delegația este condusă de Rustem Umerov și îi include pe președintele fracțiunii „Slujitorul Poporului”, David Arakhamia, ministrul Economiei, Oleksii Sobolev, precum și pe adjuncta acestuia, Daria Marchak.

„Împreună cu echipa economică a Guvernului vom analiza în detaliu pachetul de prosperitate: mecanismele de sprijin economic și de reconstrucție a Ucrainei, instrumentele de atragere a investițiilor și cooperarea pe termen lung,” a scris Umerov.

Totodată, oficialul ucrainean a anunțat că va discuta împreună cu David Arakhamia pregătirile pentru următoarea rundă de negocieri trilaterale, la care urmează să participe și Rusia.

„De asemenea, împreună cu David, vom discuta pregătirile pentru următoarea rundă de negocieri trilaterale cu participarea părții ruse – este necesară sincronizarea pozițiilor înainte de această etapă”, a subliniat Rustem Umerov.

Un alt subiect important menționat de acesta vizează componenta umanitară și problema posibilelor schimburi. „Contăm pe rezultate concrete în ceea ce privește întoarcerea cetățenilor noștri”, a declarat Umerov.

Amintim că, ieri, 25 februarie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov, va avea o întâlnire bilaterală cu negociatorii americani joi, 26 februarie, la Geneva. Potrivit părții ucrainene, subiectele cheie ale negocierilor sunt pachetul de redresare pentru Ucraina și pregătirile pentru o întâlnire trilaterală cu Rusia, care ar putea avea loc la începutul lunii martie. În plus, Umerov urmează să discute și problema schimbului de prizonieri, pentru care Zelenski a stabilit o sarcină separată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Umerov: discuții decisive la Geneva. Ce negociază Ucraina și SUA în spatele ușilor închise apare prima dată în Realitatea.md.