Serviciul Fiscal de Stat atenționează că mai mulți cetățeni primesc înștiințări false privind reținerea temporară a mijloacelor financiare, pretins semnate de directoarea instituției, Olga Golban, transmite IPN.
Mesajele sunt expediate prin aplicația WhatsApp de o persoană care se prezintă drept Andrey Karelin și afișează o pretinsă legitimație a Comisiei pentru Valori Mobiliare și Burse din Cipru.
Potrivit SFS, documentele și mesajele sunt false, iar identitatea instituției este utilizată ilegal, pentru a induce în eroare contribuabilii. În notificările distribuite apare o adresă greșită a portalului oficial, este folosit un antet inventat și sunt incluse coduri de bare și coduri QR care nu corespund modului de comunicare al autorității fiscale.
Reprezentanții Fiscului subliniază că documentele oficiale circulă strict în format digital, cu aplicarea semnăturii electronice, iar comunicarea privind obligațiile fiscale poate fi verificată pe pagina web.
SFS a sesizat organele de drept pentru investigarea cazului și îndeamnă cetățenii să ignore astfel de mesaje și să raporteze tentativele de fraudă. Fiscul precizează că nu deține pagină pe TikTok, iar orice cont care utilizează identitatea sa pe această platformă acționează ilegal.
The post Notificări false în numele Fiscului: identitatea SFS folosită ilegal online appeared first on ipn.md.