Haos după OUG. Decizia Guvernului care poate lăsa cumpărătorii cu banii dați și fără apartament. Avertismentul lui Gabriel Biriș

Gabriel Biriș atrage atenția, într-o postare pe Facebook, asupra unei modificări introduse prin OUG nr. 7/2026, publicată târziu în seara de 25 februarie, care ar putea complica tranzacțiile cu imobile (și nu numai). Biriș critică lipsa unei perioade de tranziție și ridică întrebări despre actele autentificate în aceeași zi, înainte de publicarea ordonanței.

Potrivit lui Biriș, actul normativ „parte din Pachetul 2”, publicat în Monitorul Oficial nr. 146/25.02) prevede că, la achiziția unui imobil, cumpărătorul, nu doar vânzătorul, trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală care să confirme achitarea tuturor obligațiilor către bugetul unei unități administrativ-teritoriale, în funcție de domiciliu, sediu sau punct de lucru.

Biriș afirmă că sancțiunea prevăzută ar fi „nulitatea absolută” și ridică întrebări legate de actele autentificate „ieri, în timpul normal de lucru” (de exemplu până la 18:00), dacă ordonanța ar fi apărut abia spre 23:00. „Trebuie resemnate?”, se întreabă acesta, adăugând și scenariul în care vânzătorul nu mai vrea să revină la notar: „Rămâne și cu proprietatea și cu banii?”

„OK, dar ce facem cu actele autentificate ieri, in timpul normal de lucru (sa zicem, pana la 18:00), ca OUG a fost publicata la 23:00? Trebuie resemnate? Si daca vanzatorul nu mai vrea sa vina la notar? Ramane si cu proprietatea si cu banii? Mergem in instantele alea supra-aglomerate?
Mai meseriasilor care scrieti si avizati legile astea, nu era mai bine sa prevedeti o masura tranzitorie? Sau vi se rupe, ca doar nu voi sunteti de vina? E de vina Ilie Bolojan, ca el a aprobat-o!”, precizează Biriș.

În postare, Biriș ironizează lipsa unei măsuri tranzitorii și lansează critici către decidenți, sugerând că situația ar fi putut fi gestionată mai bine pentru a evita confuzia și eventualele blocaje în practică.

Ce spune ordonanța

OUG 7/2026 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 146/25.02.2026 și intră în vigoare la data publicării, cu unele excepții pentru anumite articole.

În zona tranzacțiilor de proprietate, ordonanța modifică regulile privind certificatul de atestare fiscală:

  • pentru înstrăinarea dreptului de proprietate (vânzarea), vânzătorii trebuie să prezinte certificatul fiscal care atestă plata obligațiilor către bugetul local;
  • nou: pentru dobândire (cumpărare), și cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală din care să rezulte că și-au achitat obligațiile către bugetul local al UAT unde au domiciliul/sediul/punctul de lucru;
  • prezentarea certificatelor poate fi înlocuită de verificarea electronică a situației obligațiilor fiscale;
  • actele încheiate cu încălcarea acestor cerințe „sunt nule de drept”.

Tot în ordonanță apare și o prevedere menită să limiteze costurile administrative: autorităților locale le este interzis să stabilească taxe locale/taxe speciale pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală.

 

Publicat
Din categoria Politic