Teatrul „B.P. Hasdeu” din Cahul va fi modernizat. Bolea: În nouă luni, să finalizăm construcţia

După o pauză de mai mulţi ani, lucrările de modernizare ale noului sediu teatrului Bogdan-Petriceicu Hasdeu din oraşul Cahul urmează să fie reluate. Astăzi a fost semnat contractul de începere a lucrărilor în prezenţa miniştrilor Culturii şi Infrastructurii de la Chişinău. Atât actorii cât şi autorităţile sunt optimiste şi spun că până la finele anului, spectacolele se vor juca într-o clădire modernă, echipată cu tot necesarul.