Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA

Vicepremierul Vladimir Bolea a declarat că angajați ai ministerului pe care îl conduce nu sunt vizați în ancheta privind delapidările de fonduri publice, inclusiv europene, alocate prin programul guvernamental Satul European. Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale a precizat că nu a fost informat în prealabil despre descinderile operate, subliniind că instituțiile anticorupție nu au obligația de a raporta astfel de acțiuni, transmite IPN.

„Eu n-am știut despre acest caz, pentru că CNA nu raportează ministerelor. Salut o astfel de abordare din partea procuraturii, CNA și a altor instituții care luptă cu corupția, pentru că aceste persoane fură banii noștri, reduc din siguranța drumurilor și din calitatea construcțiilor. Angajații ministerului nu sunt implicați în dosarele CNA”, a spus vicepremierul Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Ministrul a explicat că proiectele din cadrul programului sunt implementate prin licitații organizate de autoritățile publice locale, iar în anchetă este vizat, inclusiv, un agent economic care a câștigat mai multe contracte cu statul.

„Sunt licitații organizate de primării și agenții economici care participă la aceste licitații. Ni s-a spus că descinderile nu vizau construcția drumurilor, ci sistemele de apeduct. Dacă va exista o decizie de judecată și se va demonstra că agentul economic este vinovat, că a avut loc procesul de delapidare, atunci contractele vor fi reziliate în baza hotărârii de judecată”, a mai spus ministrul.

Patru persoane au fost reținute de CNA în dosarul de delapidare a fondurilor naționale și externe destinate proiectelor de infrastructură.

The post Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA appeared first on ipn.md.