Un administrator din Anenii Noi, trimis în judecată pentru poluarea râului Bâc. Prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei

Un administrator al unei întreprinderi municipale dintr-o localitate a raionului Anenii Noi a fost trimis în judecată pentru poluarea râului Bâc. Potrivit Procuraturii Generale (PG), în perioada anilor 2024-2025, administratorul ar fi admis, în procesul prestării serviciilor către consumatori, deversarea apelor uzate neepurate direct în râul Bâc, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 1515-XII din 16 iunie 1993 privind protecția mediului înconjurător, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 90 din 19 februarie 2020, privind aprobarea Regulamentului referitor la cerințele de colectare, epurare și deversare a apelor uzate în sistemele de canalizare și/sau emisare pentru localitățile urbane și rurale.

Conform rezultatelor analizelor de laborator efectuate în mai multe etape de Laboratorul de Referință de Mediu din cadrul Agenției de Mediu, în urma prelevării probelor de apă, s-a stabilit că mediului i-a fost cauzat un prejudiciu în valoare de 1.304.866,01 lei.

Acțiunile persoanei au fost încadrate juridic în baza: art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal, poluarea apelor de suprafață cu ape uzate sau alte deșeuri, care depășesc parametrii microbiologici și chimici și/sau concentrațiile maxime admisibile de substanțe poluante, fapt ce a cauzat daune în proporții deosebit de mari; art. 227 alin. (1) lit. c) din Codul penal,  poluarea chimică sau biologică a solului, ca urmare a încălcării normelor de gestionare a deșeurilor, dacă aceasta a cauzat daune mediului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„În cazul în care va fi recunoscut vinovat, inculpatul riscă: pentru infracțiunea prevăzută la art. 227 alin. (1) lit. c) Cod penal – amendă în mărime de până la 67. 500 de lei sau închisoare de până la 4 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani; pentru infracțiunea prevăzută la art. 229 alin. (3) lit. a) Cod penal, închisoare de până la 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Precizăm că persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare”, transmite PG.

Articolul Un administrator din Anenii Noi, trimis în judecată pentru poluarea râului Bâc. Prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei apare prima dată în Realitatea.md.