Primăria Chișinău anunță modificări la traseul rutei de autobuz nr. 18

Primăria municipiului Chișinău a anunțat că, începând cu sâmbătă, 28 februarie 2025, itinerarul rutei suburbane de autobuz nr. 18 „str. Ismail – sat. Revaca”, inclusiv variantele 18A și 18B, va fi modificat temporar. Măsura este luată în legătură cu intervențiile programate pentru reabilitarea părții carosabile de pe șoseaua Muncești.

Traseul rutei nr. 18 și al variantelor sale va fi deviat astfel:
– Direcția tur va urma traseul de pe șoseaua Muncești pe strada Grădina Botanică, bulevardul Dacia, strada Băcioii Noi, apoi se va întoarce pe șoseaua Muncești și va continua pe traseul obișnuit.
– Direcția retur va circula de pe șoseaua Muncești pe strada Băcioii Noi, bulevardul Dacia, strada Grădina Botanică și apoi pe șoseaua Muncești.

Pe durata lucrărilor, circulația rutieră pe șoseaua Muncești va fi sistată total sau parțial pentru a permite serviciilor municipale să execute lucrări de plombare pe mai multe tronsoane degradate ale drumului.

În ultimele zile, serviciile municipale au intervenit concertat în sectorul Botanica, pe bulevardul Dacia, o arteră principală grav afectată de condițiile climaterice din această iarnă.

„La reparația drumului efectuată acum câțiva ani, nu s-a ținut cont de procesele tehnologice, iar asfaltul a fost aplicat pe un strat de moluz”, au precizat specialiștii.

După mai bine de două luni de condiții climaterice severe, mai multe drumuri din țară au fost grav deteriorate.

Serviciile municipale solicită înțelegere și își cer scuze cetățenilor pentru incomoditățile create.