În mai mult de jumătate din regiunile din zona Volga, din Federația Rusă, a fost declarat pericol de atacuri cu rachete

Regimul de „Pericol rachetă” a fost instituit în nouă dintre cele 14 regiuni ale districtului federal Volga, potrivit Ministerului pentru Situații de Urgență al Rusiei, informează telegraph.md, cu referire la Interfax.

Regimul a fost anunțat în regiunile Pensa, Samara, Saratov, în republicile Ciuvașia, Udmurtia, Tatarstan, Bashkortostan, precum și în regiunea Perm.

De asemenea, guvernatorul regiunii Orenburg, Evgheni Solnțev, a informat că pericolul rachetelor a fost declarat și pe teritoriul acestei regiuni.

Guvernatorul regiunii Pensa, Oleg Melnicenko, a transmis prin canalul său de Telegram că în regiune au fost activate sirenele sonore, alertele vocale și prin SMS, precum și notificările în canalele oficiale și la televiziune.

„La primirea acestui semnal este necesar să vă îndepărtați de ferestre și să nu folosiți liftul dacă vă aflați într-o clădire”, a precizat el.

Șeful regiunii Samara, Viacheslav Fedoriscev, a cerut locuitorilor să rămână în încăperi cu pereți solizi fără ferestre. Cei aflați pe stradă au fost sfătuiți să se adăpostească în cel mai apropiat refugiu sau într-un alt loc sigur.

Administrația orașului Kazan a anunțat pe canalul său de Telegram că în grădinițele și școlile din oraș copiii sunt coborâți în zone special amenajate de protecție și siguranță, unde sunt supravegheați de cadrele didactice.

Administrația orașului Almetievsk din Tatarstan a informat că în localitate au fost impuse restricții temporare asupra circulației transportului public.

În plus, șeful Udmurtiei, Alexandr Brechalov, a avertizat asupra unei amenințări de atac cu drone în regiune.

„Atenție! Semnalul ”Cer periculos”: amenințare de atac cu drone în Udmurtia”, a scris el pe canalul său de Telegram.

Ministerul Apărării a transmis informații despre o amenințare cu drone și în regiunea Saratov, a anunțat guvernatorul Roman Busargin pe canalul său de Telegram.

Regimul „Pericol drone” este activ și în regiunea Ulianovsk, conform aplicației Ministerului pentru Situații de Urgență.

În orașele Samara, Saratov și Kazan se aud sirene, relatează corespondenții Interfax.

Anterior, Rosaviația a anunțat că aeroporturile din Orenburg, Ulianovsk, Saratov, Pensa, Samara, Ceboksari, Kazan și Nižnekamsk au suspendat primirea și decolarea curselor aeriene.