Echipa României învinge Thailanda și urcă pe primul loc la Mondialul feminin de hochei Divizia III/Grupa A

După două treime fără gol marcat, echipa României făcut diferența în ultima parte a jocului, dominând clar pe final.

Scorul a fost deschis în minutul 42:24 de Reka Petho, care a punctat pentru 1-0, din pasa oferită de Maissa Simina.

România a gestionat apoi avantajul, iar în minutul 55:22 Julia Bende a închis tabela, stabilind scorul final, 2-0, după o acțiune la care au mai contribuit Timea Csiszer și Daniela Sabalin.

Reprezentativa României s-a impus și la capitolul șuturi pe poartă: 29-26 (11-12, 7-8, 11-6).

În plus, echipa tricoloră a reușit să neutralizeze ambele perioade de superioritate numerică ale Thailandei.

Grație succesului, al treilea, în patru partide, România ajunge pe prima poziție a clasamentului, cu 8 puncte.

Devansează, astfel, Thailanda (7 puncte) și Turcia (6 puncte), care joacă în al doilea meci al zilei, contra Bulgariei, de la ora 17:00.

Duelul Serbia – Croația închide ziua, de la ora 20:30.

România mai are de jucat contra Croației, în ultimul meci al turneului, programat duminică, de la ora 20:30.

Prim clasată promovează în Divizia II / Grupa B.

Publicat
Din categoria Politic