FMI: Economia Moldovei își revine, dar riscurile rămân mari. Deficitul bugetar ar putea ajunge la 4.8% în 2026

Economia Republicii Moldova își revine treptat după șocurile severe din ultimii ani, însă drumul rămâne fragil și plin de provocări. Este concluzia Consiliului de directori executivi ai Fondului Monetar Internațional (FMI), care a finalizat consultările periodice cu țara noastră, prevăzute de Articolul IV al Statutului FMI.