Ministerul Educației și Cercetării lansează Decada Memoriei și Recunoștinței, prilejuită de comemorarea, la 2 martie, a eroilor căzuți pentru independența Republicii Moldova în cadrul acțiunilor de luptă de la Nistru din 1992. Activitățile vor începe cu o conferință științifică, organizată în data de 2 martie, care va reuni comunitatea istorică, profesori, reprezentanți ai direcțiilor de învățământ și ai Guvernului.