Programul guvernamental Casa Verde, implementat în cadrul FEERM, a fost modificat pentru apelul din 2026, iar prezența unui copil minor în familie nu mai reprezintă un criteriu obligatoriu de eligibilitate. În noile condiții, toate gospodăriile pot depune dosare pentru obținerea sprijinului financiar.
Potrivit informațiilor prezentate, programul rambursează 50% din valoarea investiției, în limita a 200 000 de lei, pentru lucrări de modernizare energetică a locuinței.
Pot aplica cetățenii Republicii Moldova care au domiciliu în țară, dețin o casă individuală, locuibilă sau în construcție, nu au restanțe la impozite și taxe și nu au beneficiat anterior de un grant CNED pentru același tip de investiție.
Sprijinul financiar poate fi utilizat pentru instalarea surselor de energie verde, inclusiv panouri solare cu baterii de stocare, cazane pe biomasă sau colectoare solare, precum și pentru alte lucrări de eficiență energetică.
Conform descrierii programului, beneficiile pentru proprietari includ reducerea facturilor la energie, economii pe termen lung și îmbunătățirea confortului termic al locuinței, atât pe timp de iarnă, cât și vara.