
Bucureștiul pregătește curse aeriene, pentru a evacua cetățeni români blocați în Orientul Mijlociu, potrivit șefei diplomației române, Oana Țoiu. Oficiala a precizat că zborurile urmau să fie efectuate în această noaptea, însă s-au contramandat, deoarece piloții aveau un număr prea mare de ore lucrate și trebuiau să se odihnească.
Se estimează că aceste curse vor fi operate pe parcursul zilei și nopții de luni. De asemenea, diplomații români convoacă agențiile de turism la o ședință, pentru a discuta problemele cetățenilor aflați în vacanțe în Orientul Mijlociu.
„Există un grup de cetățeni români, care prin sprijinul cetățenilor de voiaj au avut asistență atât pe teritoriul terestru, cât și din perspectiva existenței unui zbor prin compania Tarom. Zborul nu a putut decola aseară, deoarece au fost depășite orele în care pilotul nu ar fi putut zbura. Dar vor fi cele două zboruri realizate pe parcursul zilei și nopții de astăzi”, a anunțat Țoiu.
Diplomata a menționat că e nevoie de coordonare amplă, pentru a evacua mai mulți cetățeni români din Orientul Mijlociu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Autoritățile române estimează că au circa 14.000 de cetățeni aflați în Emiratele Arabe Unite. Responsabilii le recomandă actualmente să rămână în zonele unde se află pentru următoarele zile, astfel încât să nu fie supuși pericolului.
O delegație din România va merge în Oman, pentru a putea intermedia evacuarea cetățenilor atunci când va fi posibilă procedura.
Oana Țoiu a mai informat că actualmente în Israel sunt aproximativ 200 de români, dintre care 140 în Ierusalim. O parte dintre aceștia sunt pelerini. Pe lângă ei, în zonă mai sunt și persoane cu dubla cetățenie. Patru persoane au urgențe medicale, pentru unii dintre ei fiind coordonate procedurile de evacuare. În acest caz, deplasarea lor ar putea fi efectuată prin Egipt sau Iordania.
Articolul Bucureștiul pregătește evacuarea românilor din Orientul Mijlociu. Mai mulți pelerini au rămas blocați în Israel apare prima dată în Realitatea.md.