Consulatul General al Rusiei din Dubai avertizează turiștii ruși despre „condiții spartane” după suspendarea zborurilor

Consulatul General al Rusiei la Dubai a transmis un mesaj turiștilor ruși prin care îi avertizează să se pregătească pentru „condiții spartane” după ce zborurile din Emiratele Arabe Unite au fost anulate, ca urmare a conflictului din Iran, informează telegraph.md, cu referire la DW.

Într-un ghid destinat turiștilor ruși, se menționează că nu există o dată clară pentru redeschiderea spațiului aerian, iar zborurile speciale de evacuare din Dubai „nu sunt planificate”. De asemenea, reprogramarea biletelor de întoarcere deja achiziționate către Rusia este considerată „nejustificată” de către consulat.

Turiștii ruși sunt sfătuiți să își asigure cazarea în Emiratele Arabe Unite pentru cel puțin o săptămână. Deoarece companiile aeriene și tour-operatorii cel mai probabil vor înceta să mai plătească pentru cazarea în hoteluri din cauza forței majore, cetățenilor li se recomandă să caute opțiuni mai economice. În cazuri extreme, „dacă nu mai există bani deloc”, turiștii pot contacta consulatul rus prin e-mail. În document, cu litere șterse, se precizează că această opțiune este recomandată doar dacă persoana este „orfan și sociopat fără prieteni și cunoscuți”.

„Gătiți-vă pentru condiții spartane”, se arată în mesajul consulatului.

Potrivit Asociației Tour-Operatorilor din Rusia, în prezent aproximativ 20 000 de turiști ruși se află în vacanță în Emiratele Arabe Unite.