În Parlament s-a dat start retragerii Moldovei din CSI. A fost emis aviz consultativ pentru denunțarea Statutului

În Parlament s-a dat start procedurii de retragere a Moldovei din cadrul Comunității Statelor Independente (CSI). Comisia pentru politică externă a aprobat avizul consultativ pentru denunțarea de către țara noastră a Statutului Organizației Internaționale, Acordului de Constituite și protocolului adițional la el.

Președinta Comisiei, Doina Gherman, precizează că În conformitate cu articolul 5 din Acord, statele „recunosc și respectă reciproc integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor existente în cadrul comunității”, însă acest principiu nu este respectat de Federația Rusă. Deputata prezintă, în context, exemplul Georgiei, Ucrainei, anexarea teritoriilor din alte state, dar și menținerea de către Kremlin a trupelor în regiunea transnistreană a țării noastre.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Pe parcursul avansării în procesul de aderare la UE va apărea, în mod inevitabil, necesitatea corelării statutului de membru al CSI cu viitorul statut de stat membru al UE, cu renunțarea la obligațiile aferente CSI care ar contraveni obligațiilor asumate pe linia UE. Denunțarea Acordului nu va implica alocarea de resurse financiare din bugetul de stat. Mai mult decât atât, Republica Moldova se va retrage definitiv din organele statutare ale CSI, ceea ce va conduce la renunțarea la achitarea cotelor-plăți anuale, de aproximativ 3,1 milioane de lei, în bugetul unic al CSI”, afirmă Doina Gherman.

După ce a Rusia a atacat Ucraina, Republica Moldova a început revizuirea acordurilor din cadrul CSI și denunțarea a unui mare de documente încheiate în cadrul Comunității. Mai exact, dintre cele 283 de documente, 71 au fost deja denunțate de Republica Moldova, iar aproximativ 60 sunt în prezent în proces de examinare, conform informațiilor prezentate de Doina Gherman.

Articolul În Parlament s-a dat start retragerii Moldovei din CSI. A fost emis aviz consultativ pentru denunțarea Statutului apare prima dată în Realitatea.md.