AIEA nu a identificat riscuri de radiații la instalațiile nucleare iraniene după atacuri

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat că, în urma analizei celor mai recente imagini satelitare disponibile, nu au fost detectate daune la instalațiile care conțin materiale nucleare în Iran și, prin urmare, în prezent nu există riscuri de contaminare radioactivă, informează telegraph.md, cu referire la BBC.

În apropierea obiectivului nuclear din Isfahan, oraș care a fost atacat pentru prima dată în noaptea de miercuri, au fost observate deteriorări la două clădiri.

La Natanz, unde anterior se raportaseră daune la grupurile de acces, nu au fost identificate alte deteriorări, iar la celelalte obiective nucleare, inclusiv centrala nucleară de la Bushehr, nu s-au înregistrat pagube, se precizează în comunicatul semnat de directorul agenției, Rafael Grossi.