Textul aprobat de Papa Leon avertizează că progresele în chirurgia estetică schimbă profund relația omului cu propriul corp, transmite Reuters.
Urmarea este un „cult al corpului” care împinge spre o căutare frenetică a siluetei perfecte, mereu tinere și frumoase.
Comisia avertizează că schimbarea corpului „în funcție de gusturile momentului” duce la o situație paradoxală: corpul ideal este exaltat, în timp ce corpul real nu este iubit.
Ce permite și ce interzice Biserica
Biserica Catolică nu interzice explicit chirurgia estetică. Învățătura sa spune că trupul uman este creat după chipul lui Dumnezeu. Catolicii nu ar trebui să recurgă la astfel de proceduri doar pentru a-și satisface vanitatea.
Același document avertizează și asupra riscurilor inteligenței artificiale, care „riscă să scape de sub controlul rațiunii umane”.
Comisia și-a exprimat îngrijorarea față de un viitor în care oamenii ar putea opta pentru implanturi mecanice, devenind asemănători cu „cyborgii”.