Se caută 15 judecători pentru Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat concurs pentru suplinirea a 15 posturi vacante de judecător în Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău.

Se caută șase judecători anticorupție

Decizia a fost adoptată prin Hotărârea Plenului CSM nr.85/4 din 24 februarie 2026.

Cererile de participare la concurs pot fi depuse până la 2 aprilie 2026, la sediul CSM sau la adresa electronică secretariat@csm.md, cu aplicarea semnăturii electronice.

La funcția de judecător în Colegiul anticorupție pot candida persoanele care au cel puțin 3 ani vechime în funcția de judecător, reputație ireproșabilă, integritate financiară și etică și abilitățile profesionale necesare pentru exercitarea funcției.

Concursul va avea trei etape: verificarea admisibilității dosarelor, evaluarea performanțelor candidaților de către Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor și interviul final.

Procedura se va desfășura în baza Legii nr.192/2025 privind mecanismul de judecare a cauzelor de corupție și a celor conexe corupției și a regulamentului aprobat de CSM.